Am plâns de 2 ori în 7 zile… pentru România

70.000 de oameni la -7 grade Celsius au construit cu sufletul o nouă Românie. Una frumoasă, pe care eu, de aici, din Râmnicu Vâlcea, din spatele laptopului, cu două pisici alături, am plâns-o.

Sunt acei frumoşi născuţi cu mult în urma mea. Nu au apucat pionieratul, şoimăritul patriei sau utecismul ipocrit. Poate ’89 i-a prins prin creşe, cu suzeta socialistă în colţul gurii, sau doar în dorinţele timide ale unor părinţi proaspăt ieşiţi din peştera lui Ceauşescu.

Am 40 de ani şi mărturisesc că nu am plâns niciodată în tăcere, cu lacrimi fine, umblând pe vârful nasului, şi nu mi-am privit niciodată atât de optimist copilul de 8 ani. Are viitor. Tricolorul întins de nişte tipi de gaşcă, cool, cu bărbi de hipster, cu ochelari de IT-işti, cu vorbe de duh, m-a făcut fericit. Pentru a doua oară în 7 zile.

Ei construiesc România, ei sunt cei care pun acum bazele piramidei. Ei sunt cei care au dat „delete” lui Dragnea, Băsescu, Udrea, Gorghiu, Cocoş, Turcan, Iliescu, Ponta, Tăriceanu etc. Niciunul dintre aceştia nu va mai fi, în 2020, pe scena politică. Tricolorul ăsta pe care l-au văzut toţi din cei enumeraţi este Ţara Sfântă în care ei nu mai au acces.

S-a pus deja o barieră emoţională, o izolare a ultimilor politicieni decrepiţi ai României. Sunt deja într-o ghenă a istoriei ultimului val.

Mulţumesc pentru tricolor, pentru lanterne, pentru emoţia pe care o am. Protestaţi înainte, până când Urâţii Ăştia o vor lua înapoi.

Liviu