Adrian Ruja spune că apropierea comunei Laloșu de drumul expres Craiova – Pitești este un avantaj economic

Comuna vâlceană Laloșu se dezvoltă pe sectorul agricol drept un pol economic regional și va avea, spune primarul Adrian Ruja, un criteriu eligibil pentru investiții, dată fiind apropierea de viitorul drum expres Craiova – Pitești.

”Din câte știm lucrările sunt avansate în cazul drumului de mare viteză al Craiovei iar comuna noastră se află destul de aproape de acest sector de drum, deci așa cum se spune, din punct de vedere economic, toate localitățile care sunt riverane pe o rază de 30-40 de km de o autostradă sunt eligibile din punct de vedere al atragerii de investiții. Sau pentru forța de muncă activă din localitate există posibilitatea de a avea un job, de exemplu, la Craiova, care să permită o navetă scurtă ca timp”, spune Adrian Ruja.

De aceea investițiile pe care le are în vedere edilul se concentrează pe segmentul infrastructurii, gaze și drumuri.

”Suntem avansați în proiectul comun care privește introducerea rețelei de gaze naturale în comună, ceea ce reprezintă un stimulent pentru afaceri în zonă. Avem și 6,5 km de drumuri pe lista de sinteză a CNI. Noi am păstrat bani pentru cofinanțare, avem lucrarea la grădiniță, pentru bursele elevilor și evident dacă rămân bani tot în drumuri vom asigura finanțare”, adaugă edilul din Laloșu.

Comuna Laloșu se va afla la 25 de km de viitorul drum expres Craiova- Pitești, ceea ce va permite o legătură directă cu municipiul Craiova, foarte utilă pentru populația activă din comună dar și pentru investitorii care ar dori să dezvolte afaceri în localitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *