Adrian Mitrache: Este de salutat includerea prin PNRR a drumului expres Râmnicu Vâlcea – Tigveni
Primarul din Golești este convins că această lucrare va scoate nu doar economia județului într-o poziție avantajoasă la nivel național dar va și dezvolta localitatea pe care o administrează.
”Că va folosi mare parte din actualul drum național că va avea o altă variantă din Râmnic, această bretea va trece prin Golești și va scoate efectiv comuna în calea investitorilor care vor găsi oportun să deschidă spații de logistică, huburi de afaceri pe această rută. Goleștiul va beneficia direct, fiind prima comuna din Vâlcea care va fi așezată în zona descărcării de pe autostradă spre Râmnic”, spune Mitrache.
De altfel acesta consideră că ar trebui destul de rapid identificarea cu exactitate a variantei de drum pentru că în ”România procedurile preliminare care țin de DALI, sf-uri, studii geo, cadastrare durează mult”
”Mai ales că această lucrarea ar urma să fie finalizată până în 2026. Sunt localnici care întreabă dacă știm pe unde va trece această rută. Sunt investitori care se orientează spre Golești, știind că localitatea este cea mai aproppiată de autostradă. Momentan nu avem răspunsuri. Probabil că CNAIR lucrează, sperăm, la toate aceste faze premergătoare execuției. Pentru că ar fi de neconceput să ratăm o astfel de oportunitate”, spune primarul Adrian Mitrache.
Drumul de legătură Râmnicu Vâlcea – Autostrada Sibiu – Pitești s-a numit, inițial, lotul 6. Din varii motive, acest lot a dispărut din proiectele CNAIR. Acesta a reapărut la inițiativa deputatului Cristian Buican iar recent în draftul trimis la Bruxelles cu investițiile prin PNRR.
Momentan, singura rută spre Tigveni (nodul de pe A1) este DN 7 (pe raza localității Budești) și DN 73 C (pe raza localităților Golești Vâlcea și Ciofrângeni Argeș), o rută de aproximativ 20 de km. Însă această rută nu poate fi una oportună din cauza drumului accidentat și predispus la alunecări din zona Piatra.
Potrivit PNRR, acest drum ar trebui finalizat până în 2026, destul de dificil, având în vedere că momentan nu se știe cu exactitate traseul acestui drum expres dar probabil că există și minuni.