Cu 75,3%, procentul de note peste 5, Vâlcea se află pe locul 13 la nivel național, la examenul de capacitate

Primele rezultate la Evaluarea Națională 2024 au fost afișate astăzi pe site-ul evaluare.edu.ro. Elevii nemulțumiți de note pot depune contestații la Evaluarea Națională 2024, pe 3 iulie, în intervalul 16:00 – 19:00 și pe 4 iulie, în intervalul 8:00 – 12:00.

Sinteza rezultatelor la Evaluarea Națională 2024

74,4% de candidați au obținut medii mai mari sau egale cu 5;
77,6% de elevi au avut note peste 5 la Limba română;
68,7% de elevi au avut note peste 5 la Matematică;
90,5% de elevi au note peste 5 la Limba maternă;
407 de note de 10 la Limba română;
1060 de note de 10 la Matematică;
68 de note de 10 la Limba maternă;
65 de medii de 10.

Județul Vâlcea a obținut 75,3% medii peste 5, al doilea din Oltenia după Gorj care a obținut un procent de 75,4%.

La nivel național, Vâlcea se află pe locul 13, după județele care sunt în mare parte centre universitare: București (88,3% cea mai mare rată), Cluj 85,9%, Brăila 80,3%, Galați 79,1%, Sibiu 76,4%, Brașov 76,2%, etc

Cele maI reduse rate de promovabilitate le găsim la Vaslui 59,8%, Călărași 60,5%, Caraș Severin 63,8%, Mehedinți 63,9%.

În județul Vâlcea am avut o singură medie de 10. Cele mai multe au fost în București, îăn număr de 28, în Iași, în număr de 7 și în Cluj în număr de 6. 3 medii de 10 s-au mai înregistrat în Argeș, câte 2 în Bihor, Hunedoara, Dolj, Olt, Constanța, Bacău.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *