As vrea sa beau o cafea, in Kiev, in cafeneaua Kharms și să cred că am avut un cosmar

Sa savurez o cafea și o carte buna, in Kharms, acolo, in Kiev. De multe ori mi-am propus sa beau o cafea in centrul orașului Ucrainei.

Un oraș colindat și întemeiat de vikingi acum peste un mileniu, un oraș care s-a ridicat sub cazacii zaporojeni. Pentru că în istorie am auzit cu toții de cazacii Ruteniei.

Asta este Ucraina. Statul care a înfruntat Holomodor, genocidul stalinist împotriva poporului ucrainean, când oamenii au devenit necrofagi.

Da, revenind, mi-aș dori sa beau cafeaua kieveană, într-o Europă fara margini, in care sa te plimbi de la Atlantic și chiar până la Moscova, cu un rucsac in spate, cu harta la subțiori și să admiri acest nesfârșit stil eclectic, acest uriaș compozit de culturi de la atenieni până la normanzi. De la maltezi până la celții Irlandei. De la Ondin-ul suedez la Palatul Sacru al vechiului Bizanț.

Este o utopie? Da, atunci când se trezesc înapoiați mintal de secol trecut și mai cred că ideologia, crezurile mitologice, naționaliste sunt politica de stat, că pot învinge banalul care ne leagă pe toți în acest mileniu nou.

Mă uit în aceste zile la copiii cu ursuleți de plus în mână care stau in ninsoarea Siretului, copii care acum o săptămână mergeau la grădiniță în Kiev, in Harkov și nu înțeleg de ce mama lor i-a luat în grabă și i-a trântit in mașină mergând spre nicăieri.

Ucrainenii nu sunt emigranții arabi care fug de Assad sau în căutare unui loc de muncă. Ucrainenii sunt europeni ca noi, produși ai acestor 2000 de ani de lupte, de convulsii între imperii. Iar copiii lor sunt semnul că lumea în care vor trăi ei, este una opusă celei pe care ne-o recomanda Putin, Sosoaca și restul de demenți ai societății prezente

Acești copii vor pastra in amintirea lor acele nopți de când aveau 7 ani și stăteau într-o granita cu mama lor, cu ursulețul de pluș, privind la niste oameni care le ofereau napolitane. „români” le-au spus părinții. Aceștia sunt români care ne sar în ajutor

Pentru copilul de 7 ani cu un ursuleț de pluș este o necunoscută acest cuvânt, numele celui care îl mângâie pe creștet. A auzit doar de un om rău, Putin, din cauza căruia el nu mai poate ajunge la grădiniță săptămâna asta.

Dar va ține minte noaptea asta rece, când se joacă cu alți copii într-o tabără cu multe paturi și corturi, undeva in alta tara  Nu e acasă și nu știe unde este tatăl lui. O vede doar pe mama cum sună din ora in ora, o vede cu lacrimi când îl cheamă să mănânce ceva

Acești copii vor construi Europa la care visez eu și,  sunt convins că atunci când voi ajunge sa beau o cafea la Kiev, in Kharms nu mă vor uita când le voi spune că sunt român

Europa nu se termina aici. Europa care se naște abia acum, și era cazul ca aceasta Europa sa primească un astfel de test, da, Europa se va naște mult mai unită, mult mai responsabila, mult mai vie. Ea va fi construită cu rădăcini solide în Kiev, acolo unde, într-un buncăr militar, un președinte fost actor își joacă cel mai important rol al carierei. Un rol pentru care civilizația ii va oferi un Oscar din oficiu.

Va fi primul Oscar oferit fara covor roșu, fara ceremonie la Los Angeles, va fi un Oscar oferit de juriul întregii lumi.

Mă uit la copilul cu ursulețul de pluș în mână, stand în ninsoare, in Vama la Siret și aș vrea să îl văd pe Putin, putrezind într-o închisoare în Novosibirsk, la margine taigalei, sa fumeze mahoarcă ieftina și să facă penitenta, confecționând ursuleți de plus pentru toți copiii planetei…, Câte zile va trăi