Miracolul salvării Conacului Brătienilor de la Mihăești

Vâlcea este judeţul de sub munte al Olteniei cu un trecut împărţit între biserică şi marile familii boiereşti, lăsând prezentului adevărate castele în miniatură, precum conacele Pârâienilor, Tetoienilor, Rudenilor, Zătrenilor, Măldăreştilor sau Otetelişenilor.

Pentru unele dintre acestea din urmă, soarta a fost cruntă, devenind, după 1947, sediile noilor colhozuri sau IAS-uri.

S-au înregistrat adevărate crime ale ale demnităţii. Pian scos în curte, tablouri confiscate, cărţi arse, biblioteci de carte veche au fost efectiv distruse, familii arestate sau trimise în exil. Vâlcea boierească a cunoscut cel mai mare dezastru, au fost prigoniţi şi s-a încercat efectiv ruperea legăturii omului de comunitate, mistificarea trecutului, demonizarea unui Duca sau Brătianu

Câteva conace au scăpat miraculos, întreţinute până în 1990 de instituţiile care au funcţionat acolo. Conacul Bălcescu şi conacul Brătianu pot fi admirate şi în prezent, iar altele au devenit chiar hanuri turistice – Oteteliş, Maldăr, Zătreanu.

Conacul Brătianu, un adevărat castel brâncovenesc în miniatură, veghează de pe cea mai înaltă colină a Mihăeştiului, lângă un frumos parc cu nuferi, lunca Oltului de jos de Râmnicu Vâlcea. Acesta a trăit şi el, în 1949, o dramă când a fost „luat” de regimul comunist.

Conacul de la Mihăeşti – Vâlcea este o construcţie boierească veche, ridicată de omul politic şi de stat liberal Vintilă Brătianu, probabil în anul 1926, pe moşia moştenită de la mama sa, Caliopia, din satul Măgura. Acesta este un monument istoric, clasat în Lista Monumentelor Istorice din 1991-1992. Covoarele olteneşti de la conac, din perioada interbelică, au fost lucrate la Mănăstirea Bistriţa, iar textilele de interior şi costumele populare au fost confecţionate chiar la conacul de la Mihăeşti al Brătienilor. Conacul a fost una din cele mai importante reşedinţe din judeţul Vâlcea a familiei Brătianu.

Aripa dinspre est este, de fapt, un turn pe plan pătrat, de fapt o culă lipită de ansamblu, arcadele în plin cintru, preluate din arhitectura bizantină şi devenite specifice şi stilului brâncovenesc. Intrarea principală este situată chiar lângă intrarea în curtea bisericii, amănunt care o înfrumuseţează şi îi dă prestanţă, ba chiar mai mult, lângă ea se află un puternic izvor cu apă proaspătă, captat de localnici şi amenajat ca troiţă pictată. După ce ai trecut de poartă, trebuie să urmezi un drum umbros, străjuit de arbori înalţi, drum abrupt, destul de lung, cu serpentine, până în curtea luminoasă, amenajată cu spaţii verzi şi o mică fântână arteziană. Toată incinta este oxigenată de arbori bătrâni, maiestuoşi, este chiar şi un pâlc de brazi aproape. Curtea este străbătută de alei pavate, pentru plimbare, cândva plimbările familiei Brătianu şi ale musafirilor. Alte alei leagă conacul de clădirile anexă, clădirile ‘din vale’ şi cele ‘din deal’. Mai sus de toate, pentru că aici tot terenul este în pantă, urmând înclinaţia dealului, începe pădurea. Dar până la pădure este ‘lacul cu nuferi’. Sătenii mai în vârstă îşi amintesc şi acum că exista, cândva, chiar o ‘sărbătoare a nufărului’, o zi în timpul verii când se strângeau la lac cu mic cu mare, pentru a petrece.

De altfel, în timpul Brătienilor, Mihăeştiul s-a dezvoltat într-un ritm alert. Azi, localitatea este, cu cei aproape 10.000 de locuitori, cea mai mare comună din judeţ. Și un magnet imobiliar pentru orășenii care părăsesc Râmnicul.

În această localitate, unde se desfăşurau manifestări culturale, veneau boieri cu trăsuri pentru a participa la seratele de pe lacul cu nuferi al lui Vintilă Brătianu. Aici erau cele mai frumoase seri de Crăciun, localnicii veneau cu plăcere să-i colinde pe Brătieni. Se venea de la Bucureşti, mai ales în perioada în care Vintilă a fost premier. Mihăeştiul avea acea trăsătură de reşedinţă aristocrată.

Prim-ministrul Vintilă Brătianu şi soţia sa, despre care bătrânii satului spun că erau oameni drepţi şi ajutau pe multă lume, aveau grijă şi de copiii orfani pe care îi trimiteau la şcoală, pe cheltuiala lor. Dar acest sprijin nu se oprea aici. Pe mulţi i-au ajutat să ocupe funcţii înalte, iar pe alţii să-şi găsească serviciu. Familia Brătianu a adoptat un orfan de război, pe nume Gheorghe Crânguş, care avea să-i fie tovarăş de joacă unicului lor fiu, Vintilică.

Aici, la conacul de la Mihăeşti, s-a stins omul politic Vintilă Brătianu, chiar în preajma Crăciunului (22 decembrie 1930), la vârsta de 63 de ani. După moartea sa, conacul a rămas soţiei Lia, fiica lui Anastase Stolojan, dar a fost naţionalizat de statul comunist în anul 1949 şi transformat în spital, cu 150 de paturi, pentru bolnavii  de plămâni. Dar „preluarea nu a fost una de bună voie”.

Regimul comunist a căutat aproape un an pretexte pentru a scoate familia Brătienilor din conac şi, după ameninţări, presiuni, „incendii cu autor necunoscut”, au reuşit. Sub motivaţia socială de a construi un „aşezământ medical”, i-au obligat pe Brătieni să doneze moşia şi palatul pentru a nu fi consideraţi „duşmani ai sănătăţii oamenilor amărâţi”.

Lia Brătianu nu a avut încotro, plus că i s-au inventat nişte datorii uriaşe către stat. A donat proprietatea şi a cerut prin actul de donaţie ca destinaţia palatului să fie cu adevărat una pentru sănătate publică, şi nu altceva. Ce a urmat după naţionalizare, în săptămâna după ce Lia a părăsit conacul, a fost un dezmăţ. Se spune că focul în care a ars biblioteca lui Vintilă s-a văzut câteva zile pe deal, pianul dezmembrat, mobilier vechi luat şi tablouri furate. Un maxim al defulării, oamenii din sat însă nu au dorit să participe la acest dezmăţ, era încă prea mare respectul pentru cei care au locuit şi trăit acolo.

Conacul devine astfel sanatoriu TBC, iar personalul medical care a lucrat aici a avut grijă de tot ce a găsit, a păstrat şi chiar au reparat ce se stricase.

Poate că a fost şi şansa acestui conac sau chiar miracolul de a rămâne peste timp, dacă ne gândim doar la soarta conacului Lahovary de la Slăviteşti care a fost efectiv ras de pe faţa pământului, după ce a ajuns sediu de IAS. Dacă se întâmpla să ajungă gospodărie agricolă sau sediu de IAS, am fi asistat poate în timp la ruinarea şi a palatului Brătienilor de la Mihăeşti.

După 1990, sanatoriul TBC devine spital, primind numele de Spitalul de Pneumoftiziologie „Constantin Anastasatu”, pentru că toţi medicii spitalului din acel moment fuseseră studenţii profesorului Constantin Anastasatu. Se obţin bani de la Ministerul Sănătăţii pentru consolidarea construcţiilor care erau pe cale de a se prăbuşi, dar şi, ulterior, de la Consiliul Judeţean, pentru diverse lucrări de investiţii. În ceea ce priveşte reabilitările şi modernizările, trebuie menţionat faptul că s-au făcut cu mare grijă, căutându-se să se păstreze cât mai mult din spiritul vechii construcţii. Astfel, termopanele au fost montate prin interior, lăsând spre exterior vechea tâmplărie, s-au păstrat: uşi, şemineul de la parter, porţiuni din lambriul original, balustrada scării interioare, lemnăria fiind unul din punctele cheie ale frumuseţii construcţiei.

Astfel, s-a reuşit ca una dintre bijuteriile istoriei României, reşedinţa lui Vintilă Brătianu, să fie salvată de la dispariţie. Conacul Brătienilor de la Mihăeşti rămâne peste ani unul din obiectivele frumoase ale judeţului, aflat la doar 15 kilometri de Râmnic, pe una dintre cele mai înalte coline ale cele mai mari comune din judeţ.