Chiar dacă vin acasă zidarii şi badantele, se pregăteşte un nou val de emigranţi
Am o familie prietenă. Concedii împreună, grătare, sărbători adică tot ce înseamnă prieteni de familie. Cu venituri substanţiale, IT-işti, în Bucureşti. Oameni care îşi permit aproape orice, în urma unor joburi zi lumină. Copiii micuţi învaţă la o cunoscută şcoală privată.
Vestea pe care mi-au dat-o însă recent m-a întristat. Dar au dreptate. Vor să plece din ţară. Nu sunt la prima tinereţe dar au luat în calcul această variantă. De ce? Calitatea Vieţii. Confortul, bunul simţ, calitatea statului, servicii, respect etc.
Categoric dincolo, cu meseriile pe care le au, nu pleacă de la zero. Dar, vor să-şi crească copiii într-un stat civilizat. Unde nu fac 2 ore până la job, pe o distanţă de 20 de km. Unde nu se confruntă cu armată de ticăloşi din instituţiile statului, unde exită respect pentru profesionişti. Unde nu există aroganţă şi nu există încrâncenare. Unde oamnii îţi zâmbesc relaxaţi, unde contezi.
De aici din provinicie, dintr-o comună periurbană, lucrurile nu par atât de îngrozitoare. Dar asta nu înseamnă că nu sunt. România se mişcă mult prea încet la capitolul calitatea vieţii.
Ce banal sună acest termen „calitatea vieţii”. Şi cât de mult înseamnă. Noi ne furăm singuri, chiar şi la noi în presă, există furt, impostură, adică, într-un mediu privat. Ce să mai spunem de stat? De instituţiile lui. Am văzut vara asta ce înseană STS, vedem zi de zi ce înseamnă instituţiile publice. Toate. Vedem cât de greu se fac drumurile, cât de greu se fac finanţările. Cât de greu dai de un funcţionar public onest şi deschis.
Vedem răutatea, agresivitatea, vedem frustrări şi eşecuri transformate în artă aici în ţara noastră. Vedem cât de vulnerabilă e această societate.
Revenind, din România s-a plecat mulţi ani din cauză de sărăcie. De ceva vreme lucrurile încep să se aşeze salarial dar ne vom confrunta dacă nu am început deja, cu un nou val de plecări. Un val al imigraţiei pentru că nu mai avem răbdare. Şi pentru că te gândeşti că „ăia mici”, nu e suficent să le aibă pe toate, ci e musai să se dezvolte într-un mediu sănătos, nealterat.
Nu poţi trăi ca un pustnic într-o mlaştină de ipocrizie, impostură, incompetenţă, răutate, chiar dacă ai resurse să îţi ridici garduri înalte şi etanşe. Tot trebuie să ieşi din când în când pe stradă şi să dai piept cu statul român.
Pentru că m-am săturat de câte ori am auzit sau am folosit şi eu sintagma „Într-un stat normal, tipul ăsta sau tipa asta erau la şaibă sau la arat şi nu cocoţaţi în…”
Liviu POPESCU
