Satul turistic de la Bărbăteşti, cea mai nouă investiţie care se naşte la poalele munţilor

Chiar dacă suntem la începutul mileniului trei, într-o Europă ultratehnologizată, România continuă să îşi întâmpine oaspeţii cu satele sale în care chiar şi peisajul, credinţa şi tradiţiile respiră o atmosferă arhaică.

Dacă în occident universul şi mediul rural au devenit de mult o amintire, călătorul în Vâlcea are acum posibilitatea de a descoperi astfel de locuri în care ciobanii îşi duc turmele de oi pe păşunile din munţi, de a vedea focurile câmpeneşti care se aprind în preajma satelor, de a asista la mulsul vacilor şi pregătitul brânzeturilor, de a străbate uliţele înguste ale satelor unde se pot auzi sunete ”ciudate”: câinii care latră, mugetul vacilor care se întorc de la păşune, gâştele şi raţele din curţile ţăranilor.

Acesta este Bărbăteştiul, localitate de sub munte, din Oltenia monahală. Aici urmează a se construi un frumos sat turistic, chiar pe Valea Otăsăului, la poale de munte.

De altfel, Bărbăteştiul se pregăteşte pentru Sărbătorile Pascale, ştiindu-se că aici se află unul dintre cele mai frumoase lăcaşe de cult din Oltenia de sub Munte – Pătrunsa. Localitatea este una care pleacă din DN 67 şi se duce până sus, pe Buila – Vânturariţa, combinând frumuseţea caselor de munte cu viaţa patriarhală, cu livezile de meri şi peri şi povestea de Vâlcea.

Primăria dezvoltă, aşa cum am spus, un sat turistic, iar primarul Constantin Banacu este încrezător în potenţialul zonei, având în vedere finalizarea, în curând, a drumului monahal care va lega Olăneştiul de Horezu, traversând localitatea la vest.

„Perspectivele sunt îmbucurătoare în măsura în care stabilitatea şi dinamismul economic vor atrage investitori, iar oferta turistică românească va convinge turiştii străini în număr din ce în ce mai mare. Ţara noastră a început să-şi refacă infrastructura, iar sistemul legislativ şi economic pune accent pe dezvoltarea şi crearea de locuri de muncă în sectorul turistic, în special în cel rural. În acest sens, produsul turistic la Bărbăteşti  trebuie să fie unul competitiv, utilizând avantajele existente cum ar fi: poziţionare geografică, aici, la munte, bogăţie cultural-monahală şi diversitate naturală”, spune Banacu.

Acesta menţionează şi izvoarele minerale descoperite recent în zona propusă pentru a fi sat turistic, ceea ce aduce un argument în plus pentru investiţii aici.

Liviu POPESCU

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *