Alegeri Vlădeşti: PSD pleacă cu prima şansă, într-un fief al dreptei?

Aşadar, vom avea alegeri parţiale la Vlădeşti, un fel de pro-prolog al alegerilor locale din 2020.

Să facem nişte radiografii pe zonă şi să spunem că la o primă citire pe diagonală, dreapta ar avea prima şansă. Pentru că vorbim de o comună metropolitană, un fel de Pipera Râmnicului, zonă rezidenţială, chiar cu două astfel de cartiere imobiliare, unde procentul caselor vechi este undeva la sub 20% şi ponderea oamenilor „cu stare” este una ridicată. Pentru că nu e de ici de colo să cumperi un teren cu minim 20 de euro pe metru pătrat şi apoi să ridici o casă de 80.000 de euro, în medie.

Adică, Vlădeştiul este localitatea oamenilor bogaţi, cu cel mai mare grad de urbanizare, aflată pe un traseu turistic şi astfel PNL/USR, dacă am citi doar pe deasupra aceste date, ar pleca cu prima şansă.

Numai că în realitate nu este aşa. În realitate, pole positionul este ocupat de PSD şi după calculele pre-electorale, social-democraţii au şanse de a zdrobi candidatul PNL/USR, cu scoruri care pleacă de la minim 70%.

Primarul interimar Adrian Cosac nu îl reprezintă nici pe Dragnea, Tudose, nici OUG 13, nici pe Liviu Pop în mentalul electorului subţire din Vlădeşti ci primeşte votul pe om, pe administrator şi astfel se delimitează de votul politic. El primeşte votul pe investiţiile în infrastructură (Cosac este primul primar din Vâlcea care a semnat noile proiecte pe PNDL 2, de exemplu). La Vlădeşti lupta electorală se va da pe proiecte publice şi nu pe mituri politice. Numai că electoratul „dezvoltat” din Vlădeşti aşteaptă proiecte, date, perspective palpabile şi nu clişee ideologice.

Ne este simpatic domnul Mamotă, din cele citite pe Facebook dar nu e suficient pentru a câştiga o luptă şi a convinge un electorat care, pe hârtie, ar părea că este prin zona dreptei dar care în realitate,  este extrem de exigent în aşteptări.

Cei care au optat să se locuiască în Vlădeşti au altfel de nevoi, similare urbanului, nu pot fi furaţi de teorii şi alegorii pe teme metafizice. Din acest punct de vedere, echipa lui Cosac pare mult mai aplicată.

Aşadar alegerile parţiale  de la Vlădeşti, într-un fief, teoretic, de dreapta, sunt un test iar, din estimările preliminare, PSD ar obţine o victorie la pas, fără mult efort.

În anul 2017, nu se mai votează pe propagandă, pe clişee, „corupţi vs călugări”, „comunişti vs. europeni”, se votează pe proiecte viabile, aplicate şi nu fantasmagorii.

În concluzie, pentru toţi candidaţii, e valabilă asta: Electoratul din Vlădeşti este unul pretenţios, extrem de exigent şi care nu poate fi suspectat că ar cădea în plasa vreunei manipulări.

Liviu POPESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *