Fârtățești, prima comună din Vâlcea care va deveni „independentă” energetic
Comuna Fârtăţeşti va ajunge, în scurt timp, printre puţinele localităţi rurale „independente” energetic, fiind deja înaintat proiectul prin care, în zona Căţetu, va fi amenajat un parc fotovoltaic, astfel încât iluminatul public şi curentul pentru toate instituţiile publice – şcoli, grădiniţe, centrul multifuncţional, primărie, poliţie vor putea fi asigurate în „regie proprie”.
Acesta este meritul administraţiei locale, cea care, deşi are de păstorit una din cele mai întinse localităţi din Vâlcea, a ştiut să stabilească un plan de priorităţi, astfel încât infrastructura de apă, canal, asfalt să fie fundamentul prin care Fârtăţeştiul să devină un pol regional.
„Este deja o localitate căutată de cei care vor să se stabilească aici. Sunt case care sunt cumpărate, sunt oameni din Bucureşti, din Constanţa, din Craiova care au cumpărat terenuri, care vor case tradiţionale aici, pe Valea Cernei, care să aibă pădurea aproape, linişte, aer curat. Ne aflăm aproape de Bălceşti şi Drăgăşani, pe drumul spre Gorj şi spre Horezu, deci suntem la intersecţie de drumuri”, spune Nicolae Voicescu.
Localitatea se prezintă cu un centru civic absolut impecabil, cu un parc de agrement, cu trotuare, cu ornamente florale. Mai mult, se lucrează deja la noul schit din comună, primăria dorind să abordeze şi latura turismului monahal sau cea a agro-turismului, Fârtăţeştiul deja impunându-se aici, pe Valea Cernei, drept o destinaţie de excelenţă a Vâlcii.
AP