Cele 12 femei care trăiesc singure în mijlocul pădurii Stoeneștiului…

Da, în mijloc de pădure, la trei km de orice civilizaţie, într-o vale de vis, pe malul pârâului Jgheab se află o minune. O minune a lui Dumnezeu.

Din Drumul Mănăstirilor, Păuşeşti Măglaşi – Stoeneşti, sus, spre Zmeurăt, se lasă o cărare în dreapta, o cărare ascunsă în codrii subcarpatici, care trece prin  pădurile de ulm şi carpen şi se lasă printre fâneţe şi livezi după care să dispără ca în poveşti în întunericul pădurii.

Nu se aude nimic, decât foşnet de frunze, cosaşi care înfruntă căldura verii, miros al ultimilor tei şi câte un guşter verde prin iarba înaltă care fuge din calea ta, drumeţule. Ai impresia că ai pierdut punctele cardinale, de nu şti dacă mergi spre nord sau spre sud, de soarele e spre apus sau la răsărit.

Totul se schimbă pentru că timpul a dispărut ca prin farmec, clepsidrele s-au spart una câte una şi când pare că drumul nu mai are capăt, te opreşti. Cineva sau ceva îţi spune că e timpul să stai. Înainte de a coborî panta răsucită.

Te opreşti pe o bancă de lemn, de unde se aude susurul de izvor şi mirosul de sulf al unor izvoare scoase din măruntaie de pământul sfânt. Suntem la Jgheaburi. Cea mai ascunsă biserică a Vâlcii, o mănăstire cum alta nu-i. Într-un ciot de stâncă, înconjurată de fagi, la 800 de metri altitudine, apare o punte a viselor. O punte cu o fântână cu trei ape. Izvorul tămăduirii.

Printre ortensii şi trandafiri, chiliile celor 12 mirese al Domnului se arată sub frunzele carpenilor şi nucilor, la capătul unei alei de piatră. Aici sunt 12 măicuţe…

Schitul Jgheaburi este un schit ortodox din satul Piscul Mare, comuna Stoenesti, judetul Valcea. Minunata bisericuta a schitului, inchinata Nasterii Maicii Domnului, adaposteste o obste de maici ce inalta rugaciuni neincetate pentru binele lumii si mantuirea tuturor.

Schitul Jgheaburi este un foarte vechi loc de sihastrie. Asezarea de aici, intru inceputul ei cel mai indepartat, nu a fost facuta pentru o obste, fie ea cat de mica, ci pentru un singur om, deoarece aici nu este loc nici macar pentru o gradina, legumele si florile crescand pe terase facute cu sapa.

În pisania bisericii scrie ca sfantul locas este construit pe locul unde au existat alte doua biserici de lemn, una datand din anul 1300, in timpul lui Radu Negru, si alta din anul 1600, refacuta la 1640 de Mitropolitul Teofil, in timpul lui Matei Basarab. Ambele s-au daramat. Actuala biserica din zid de piatra a fost construita in anul 1827.

Pomelnicul, scris in zidul proscomidiarului, care-l copiaza cu siguranta pe cel vechi, cu adaosurile de rigoare, incepe cu „leat 1300”. Totusi, primul nume este acela al lui Radu Negru, urmat de un Mihai, de Dan si de Mircea. Cert este ca in momentul in care a trecut pe aici Nicodim, locul de la Jgheaburi nu era pustiu, ci el a gasit un sihastru, continuator al cine stie carei traditii pustnicesti de langa izvorul cu apa sulfuroasa.

Jgheaburi pastreaza bisericuta din zid de piatra si caramida, in forma de nava. Are altar, naos, pronaos si pridvor deschis. Pridvorul este sustinut de sase stalpi grosi din zid. Intre naos si pronaos este un zid care permite o deschidere cat o usa mai mare. Catapeteasma este din zidarie si face corp comun cu peretii laterali ai bisericii. Nu are turla.

Pictura este in fresca, in stil bizantin, fiind executata de Ilie Zugravul din Teius si Constantin Zugravul din satul Zmeurat. Conform inscriptiei semnate de Constantin zugravul din „Zmiorat”, biserica a fost terminata in 1826, iar pictura in 1828, an ce se pastreaza pe fatada de est prin semnatura zugravului „Ilie zugrav ot Teius”.

Biserica fostului schit Jgheaburi a fost pictata la 1828 de catre Ilie din Teius si Constantin din „Zmeuratu”, fara scene profane, fiind locas manastiresc. Ctitoria are fatadele pictate in intregime.

In exterior, peretii sunt inconjurati de un brau median care are deasupra firide pictate. Ferestrele sunt mici, cu deschidere interioara. Biserica este acoperita cu tabla. Nu are clopotnita. Clopotul este asezat pe doi piloni metalici, fixati in beton.

Aici, printre trei câini, cu o vacă şi un viţel, cu 50 de păsări, stau 12 măcuiţe. Cea mai în vârstă are 90 de ani, cea mai tânără 25. O viaţă trăită în mijloc de pădure. Când ninge, merg spre Păuşeşti să cumpere de-ale gurii.

Au o mare tristeţe însă…din 2012 bisericuţa lor aşteaptă să fie renovată. Nu mai speranţe, decât dacă o vrea Domnul…

Poate Domnul se va îndura de ruga celor 12 mirese ale sale, care trăiesc în pustiul pădurii, într-o frumoasă părticică din cel mai frumos judeţ al României…

Liviu POPESCU