România e un stat onorabil în Europa. Ce ar fi să nu ne-o mai denigrăm?

România nu este o ţară oarecare, nu suntem ultimii în Europa, nu suntem nici pe departe în vreun dezastru social, economic, mental şi ar trebui să terminăm cu negativismul nostru fie de sorginte intelectuală, fie cel exprimat umoral de românii limitaţi, care detestă tot ce se întâmplă aici şi au un dar odios al lamentaţiei.

„Suntem vai de capul nostru. Aş da orice să plec de aici. Nu mai staţi în ţară, plecaţi, nimic nu e bun.” Etc. E plină societatea de asemenea texte spuse, scrise, subînţelese.

Nu de alta, dar România este de departe un pilon aici, pe marginea Balcanilor, şi, pentru a-i vedea valoarea, nu trebuie decât atât: să ieşi din ţară măcar o săptămână şi să vezi că fiecare stat din Europa are parte de aceleaşi lucruri urâte cum le avem şi noi sau are parte de frumos exact cum avem şi noi.

Nu suntem urâţi. Miziluri şi cartiere Militari vei găsi cu duiumul şi în Viena, şi la marginea Munchenului, nu mai spun de fosta Iugoslavie, cu precădere Serbia, care are peste 80% din oraşe un fel de Ţăndăreiuri socialiste, Titograde industrializate.

Era industrială a construirii de centre urbane anoste a lovit toată Europa, nu doar România, cum ar crede unii, cărora le miroase orice e pe aici prin ţară; a lovit şi estul, şi vestul, oţelării şi cartiere de mineri şi oţelari au existat şi la Motru, dar şi la Peterlee, în UK.

Drumuri? Să intre cineva dinspre Serbia la noi în ţară şi o să i se pară că a intrat direct în Occident. După ce am văzut Serbia sau Bosnia, a fost pentru prima dată când am avut senzaţia că respir în momentul când am repus piciorul (roata) în România. Ştiu, ne comparăm cu fosta Iugoslavie, dar ne comparăm cu un stat care cândva a fost etalonul estului. Nu vorbim acum de Ungaria, dar, dacă punem laolaltă toate centrele urbane transilvane – Timişoara, Oradea, Sibiu, Braşov, Cluj, Alba, nu avem de ce să privim cu frustrare la vecinii apuseni.

România începe, de câţiva ani, să conteze. Este destinaţie pentru investiţii, s-au urnit şi marile proiecte de infrastructură, mă refer la autostrăzi; oraşele se schimbă, după 27 de ani, majoritatea oraşelor şi-a regăsit sau a găsit o identitate. Bucureştiul este un oraş căutat de europeni, Clujul echilibrează sau consolidează polaritatea, Timişoara şi Iaşiul reuşesc să pună România pe o orizontală, am văzut o Craiovă în care, dacă până acum 10 ani evitam să intru, acum chiar mă simt răsfăţat.

Aşadar, România se schimbă zilnic, pas cu pas, de la ultimul sat  până la metropolă, există o dinamică, aproape imperceptibilă pentru cei care trăim efectiv în contemporaneitate cu acest motor, dar este suficientă, aşa cum am spus, o săptămână de „în afara României” şi te lămureşti că nu suntem  mai puţin frumoşi decât restul lumii.

Înjurături la semafor? Ohoo, cât cuprinde şi în Belgia… Corupţie? Italia şi Spania sau Franţa, state din lumea bună, sunt campioane. Frecuşuri politice? Cred că schimburile de replici din parlamentul britanic îi trimit la grădiniţă pe ai noştri.

Aşa că nu mai daţi cu pietre în ţara asta. E un frumos compozit, care are chestii absolut la superlativ, din Maramureş până la Delta Dunării sau Oltenia de sub Munte, sau are aceleaşi tare cum le are întreg continentul.

Şi mai e ceva: probabil că România de azi are o elită mult mai profundă decât o are celebrul grup nouăzecist de la Visegrad. Nu e o exagerare dacă spunem că România este un stat european mult mai bine ancorat decât Ungaria, Cehia sau Polonia. Iar bunul simţ (de multe ori exagerat de rural-umil) al românului este de preferat aroganţei englezului sau mofturilor austriacului.

În concluzie, plimbaţi-vă, faceţi turism, admiraţi cetăţi medievale, mări calde, societăţi felurite, dar, în buzunarul cămăşii, trebuie păstrat un crâmpei de tricolor.

Da, unii ar spune că sunt poate prea idealist, dar, după 2020 – 2022, România se va consacra indiscutabil drept destinaţie economică, turistică şi, de ce nu, drept pilonul de stabilitate al regiunii orientale a Europei.

Liviu POPESCU