În primăvară, la Stoenești, se vor reface drumurile distruse de inundații
La sfârșitul anului trecut, comuna Stoenești a primit de la Guvern șapte miliarde de lei, pentru refacerea drumurilor afectate de inundații în satele Stoenești, Dobriceni, Bârlogu, Gruiu, Popești, Șușeni, Mogoșești și Budărăști. Primarul Gheorghe Dumbravă a și inițiat procedura de licitație publică pentru desemnarea constructorului care, în primăvără, să demareze refacerea cât mai urgentă a acestor drumuri de interes local. ”În primăvară, imediat ce timpul ne va permite, vom demara lucrările de refacere a drumurilor de interes local. Această lucrare este o prioritate deoarece, aceste drumuri au fost grav calamitate de inundații și deservesc nu mai puțin de opt sate. Banii ne-au venit de la Guvern la sfârșitul anului trecut, iar acum am și demarat procedura de licitație publică pentru a găsi constructorul. De asemenea, vom continua construirea rigolelor la drumurile de tarla pe care le-am terminat în toamna anului trecut, iar pe OG 28, mai avem de asfaltat 4,5 kilometri.”, a declarat edilul.
Primarul Dumbravă a mai adăugat că dorește să înceapă realizarea unui nomenclator stradal, reabilitarea școlii generale cu clasele I-IV, din satul Dobriceni, iar pe strada principală, în locurile unde s-a montat rețeaua de canalizare, va planta tei.
Comuna Stoenești mai beneficiază de un proiect, în valoare de 2,5 milioane de euro, proiect care urmează a fi semnat și reprezintă obiectivul ”alimentare cu apă și canalizare în comuna Stoenești”.
Claudia POPA