Vâlcea, 120.000 de turişti, primul loc la nivel de turism balnear în România

Judeţul Vâlcea se află pe locul 5 la nivel naţional raportat la numărul de turişti.

Însă, în ceea ce priveşte turismul balnear, în anul 2016, nu mai puţin de 10% din totalul acestora la nivel naţional s-a cazat la noi, adică deţinem, de departe, primul loc, iar restul de 90 de procente se împarte între celelalte judeţe.

Astfel, potrivit Organizaţiei Patronale a Turismului Balnear, 1,25 milioane de turişti au fost prezenţi în staţiunile balneare din România până la finele lunii august. Din aceştia, 120.000 au venit în judeţul Vâlcea, primele locuri fiind deţinute de Călimăneşti, Olăneşti, Govora, Ocnele Mari.

Altfel spus, 10% din turiştii din România au venit la Vâlcea. Ceea ce se deduce de aici este că Vâlcea este judeţul balnear al României. Şi, foarte important, niciuna din cele 4 staţiuni balneare nu concurează cu celelalte!

Lucrurile stau bine, am putea spune, dacă şi autorităţile judeţene ar înţelege că turismul este vectorul economic al Vâlcii. Asta ar presupune că ar trebui, de urgenţă, o echipă care să lucreze la proiectul menţionat aici de mai bine de 2 ani – Drumul Staţiunilor din Vâlcea, un culoar tematic de peste 100 de km, care pleacă din Obârşia Lotrului şi se termină la Vârful Romani.

Dacă, însă, noi scriem degeaba, doar pentru fapte diverse, iar cei care diriguiesc judeţul nu vor lucra cu aceste cifre, atunci ne vom lăuda mult şi bine, dar inutil, pentru faptul că Dumnezeu ne-a pus nişte comori aici, şi, în virtutea inerţiei, noi doar profităm de ele…

AP

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *