3000 de locuri de muncă în 2016, în Budeşti
Până la sfârşitul anului, la Budeşti în zona industrială vor fie create deja 3000 de locuri de muncă, asta doar în 2016. Iar autorităţile speră că şi în 2017 va continua la fel de accelerat ritmul dimensionării pieţei de muncă.
În acest moment, un investitor privat a depus actele pentru crearea unui parc industrial atestat, pe care doreşte să îl pună la dispoziţia unui concern din China.
Pe de altă parte, cei de la Faurecia ridică o nouă hală iar o companie din Belgia va dezvolta o unitate de producţie în zonă.
Executivul local din Budeşti analizează o strategie privind dezvoltarea unui sistem de infrastructură în zonă, o extindere a reţelelor de drumuri astfel încât accesul spre şi dinspre localitate să fie mai lesne.
Există şi planuri pentru dezvoltare unor zone imobiliare şi a unor şcoli şi grădiniţe pentru angajaţii din perimetrul industrial Budeşti.
Cei de la CNADNR au în pregătire sensul giratoriu de la staţia PECO, altfel spus perimetru industrial din Budeşti treptat devine o a doua inimă economică a judeţului.
„Pe de altă parte ne bucură şi faptul că pe platforma Râureni lucrurile încep să se limpezeazcă. Din punctul meu de vedere, nu putem să le punem în competiţie Budeştiul cu Râureniul, cele două zone industriale, eu spun că se completează, sau dacă privim geografic cele două perimetre indsutriale formează un întreg, de la Budeşti până la Râureni, pentru că majoritatea investiţiile creează această falie de Sud Est a oraşului. Acesta este momentul de cotitură al judeţului şi care în 5-6 ani poate schimba complet situaţia economică, în sesn pozitiv pentru economia vâlceană”, spun Ion Vlădulescu, primarul din Budeşti.
Dacă putem vorbi în termeni economici, Budeştiul reprezintă tigrul vâlcean al economiei, zona care a produs minuni în ultimii doi ani. Dacă acum trei ani erau doar două reprezentanţe auto în perimetrul de după Barajul Râureni, deja zona este un şantier în plină ascensiune, motorul economic al Vâlcii de est turează deja la maximum, mai ales după ce motorul Râureni dădea semne de gripare.
AP