Vâlcea – judeţul din sudul României cu două obiective UNESCO

Județul Vâlcea este, prin două mari entități spirituale, singurul din sudul României aflat pe lista UNESCO. Ambele se află în zona Horezu, în vestul județului, într-un loc care de fapt circumscrie valorile spirituale ale vâlcenilor – biserica și olăritul, respectiv Mănăstirea Hurezi și ceramica de Horezu

„Depresiunea Horezu este un conglomerat de așezări păstorești la bază, unde tradiția creșterii animalelor s-a îmbinat cu tradiția prelucrării lemnului și a pământului prin olărit. Bărbătești, Pietrari, Vaideeni, Costești, Tomșani, Măldărești, Slătioara sunt comune aflate în jurul orașului domnesc Horezu și care se deosebesc de restul localităților prin casele mari cu un etaj, cu fânețe, livezi de meri și pruni, dar cel mai important lucru, au acel pridvor moștenire arhitectonică de la Mănăstirea Hurezi”, declară prof. Florin Epure, directorul Direcției pentru Cultură Vâlcea.

Mănăstirea Hurezi este, până în prezent, singurul monument istoric înscris individual pe lista patrimoniului cultural mondial (în 1993, la a 17-a sesiune a „World Heritage Comunitee” — Cartagena, Columbia) și deocamdată singurul din sud-estul țării. Celelalte obiective trecute pe listele UNESCO sunt formate din mai multe monumente istorice grupate sub o anumită categorie, precum cele opt biserici pictate din nordul Moldovei, la care se adaugă Mănăstirea Sucevița în 2010; cele șapte biserici săsești fortificate din Transilvania; cele opt biserici de lemn din Maramureș; cele șase fortărețe antice dacice din Munții Orăștiei; Centrul istoric al Sighișoarei, care este un ansamblu urban medieval.

Foto: (c) ALEX TUDOR/ AGERPRES ARHIVA
Construită ca necropolă domnească de domnitorul martir Constantin Brâncoveanu, între anii 1690 și 1709 (când ultima componentă terminată este biblioteca), Mănăstirea Hurezi este o capodoperă a stilului brâncovenesc, „cunoscută pentru puritatea și echilibrul ei arhitectural, bogăția detaliilor sale sculpturale, modul în care sunt tratate compozițiile religioase, portretele sale votive și lucrările sale decorative pictate. Școala de pictură murală și de icoane înființată la mănăstire în secolul al XVIII-lea a fost renumită în întreaga regiune balcanică”, potrivitprezentării făcute pe site-ul UNESCO „World Heritage Centre”.

Incinta principală are în centru Biserica mare, pe latura de nord corpul etajat al chiliilor cu portice pe coloane, pe latura de sud, turnul clopotniță, care este și turn de poartă, Palatul Domnesc care, în prezent, găzduiește colecția muzeală, biblioteca și încăperile arhierești, iar pe latura de vest, ca elemente principale, trapeza, deasupra căreia se ridică paraclisul „Nașterea Maicii Domnului” și Foișorul lui Dionisie (adăugat de Dionisie Bălăcescu în 1753). Ansamblului îi sunt integrate, pe cele patru puncte cardinale: la est, Biserica-Bolniță „Adormirea Maicii Domnului”, construită de Maria Brâncoveanu; la nord, Schitul „Sfinții Apostoli”, construit de Constantin, fiul domnitorului, ajutat de Ioan de la Hurezi, starețul mănăstirii; la vest, Schitul „Sfântul Ștefan”, construit de beizadea Ștefan; la sud, Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”, construită de Ioan de la Hurezi.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR/ AGERPRES ARHIVA
„Inovațiile arhitecturii brâncovenești trebuie să fie căutate în modul de elaborare a formelor, în proporții, în importanța acordată pridvoarelor și în plastica decorativă. Arhitectura brâncovenească este o sinteză artistică, din care s-a închegat o nouă expresie stilistică, contopind tradițiile autohtone muntenești, elemente ale goticului moldovenesc, elemente renascentiste și baroce, provenite din surse diverse, atât dinspre Occident cât și din Orient”, afirmă dr. Ioana Ene, istoric de artă.

Șantierul deschis de Constantin Brâncoveanu la Hurezi a fost unul de anvergură. Cuprindea echipe de meșteri: zidari, conduși de vătaful Manea; pietrari, șeful echipei fiind Vucașin Caragea; lemnari conduși de Istrate lemnarul; zugravi coordonați de grecul Constantinos. Lucrările au fost coordonate de marele stolnic Pârvu Cantacuzino, iar după moartea acestuia, în 1692, de marele armaș Cernica Știrbei.

„Echipa de zugravi de la Hurezi reunea pictorii de frescă și de icoane cu cel mai bun renume în epocă precum zugravii Ioan, Andrei, Stan, Neagoe, Ioachim, Preda, Marin, Nicolae, Iosif, Ioan ș.a. Atmosfera artistică de la Hurezi trebuie să fi semănat destul de mult cu cea de la o academie de artă, chiar dacă protagoniștii își spuneau zugravi. Astfel, la Hurezi s-a cristalizat stilistic pictura brâncovenească, iar, între altele, ceea ce recomandă Vâlcea ca destinație turistică de prim rang este faptul că are pe teritoriul ei cele mai reprezentative ansambluri de pictură murală brâncovenească, iradiate din Școala de la Hurezi, spre Govora, Surpatele, Fedeleșoiu, Mamu și chiar la Cozia în pridvorul adăugat bisericii lui Mircea cel Bătrân în timpul lui Brâncoveanu și în altar și naos unde a fost refăcută pictura din secolul al XIV-lea, distrusă probabil în timpul războaielor turco-austriaco-ruse de la sfârșitul secolului al XVII-lea. De asemenea, Vâlcea deține un foarte bogat inventar de icoane brâncovenești, montate în iconostase de lemn de tei sculptat și aurit (ex: tâmple sau catapetesmele de la Hurezi, Govora, Surpatele, Fedeleșoiu, Titireciu, Sărăcinești). Cele de la Hurezi, din biserica mare, paraclis și bolniță sunt incluse în tezaurul României, iar iconostasul bisericii mari este o piesă monumentală de mare valoare artistică”, a precizat Florin Epure.

Tot în timpul lui Constantin Brâncoveanu, la Horezu s-a pus un accent deosebit pe dezvoltarea meșteșugului olăritului, conturându-se ceea ce reprezintă azi ceramica de Horezu, înscrisă la rândul ei pe Lista patrimoniului cultural imaterial UNESCO, în decembrie 2012.

Foto: (c) NICOLAE BADEA/ AGERPRES ARHIVA

Meșteșugul străvechi al olăritului cunoaște în epoca brâncovenească o revitalizare, un plus de acuratețe în execuție și o creștere a valorii simbolice și artistice a decorului pictat. În a doua jumătate a secolului XX au fost stimulate respectul pentru conservarea și transmiterea motivele și simbolurile arhaice (cocoșul, șarpele, peștii, arborele vieții, soarele) și creativitatea și libertatea de exprimare plastică individuală, ceea ce a dus la apariția unui număr însemnat de meșteri olari renumiți precum Vicșoreanu, Ogrăzeanu, Iorga, Mischiu, Popa, Paloși ș.a. și la renumele național și internațional al ceramicii de Horezu.

Multă vreme, chiar și după 1990, olarii au rămas izolați în satul lor din vârful dealului care, evident, se numește Olari. Horezenii și-au creat destul de târziu un vad comercial pe strada principală de la ei de acasă, după modelul celor din Corund, de care îi leagă o îndelungată prietenie, meșterii horezeni și corundeni admirându-și reciproc creațiile și ajutându-se destul de frecvent să-și vândă reciproc produsele.

Foto: (c) LIVIU POPESCU/ AGERPRES ARHIVA

„Dar, ca fenomen negativ, a apărut și a proliferat kitsch-ul, care tinde să egaleze și să înăbușe arta populară autentică”, afirmă Epure.

Orașul Horezu este în prezent o destinație turistică recunoscută și căutată atât pentru comorile de artă și arhitectură conservate de Mănăstirea Hurezi, cât și pentru măiestria meșterilor olari.

AGERPRES