Valea Mare sau despre vâlcenii care au zidit lumea!
Se spune că, pe vremuri, un mare paşă de la sud de Dunăre a trecut în repetate rânduri să atace Ţara Românească, pentru că vodă de atunci refuzase să plătească tributul. Vodă se dusese cu oastea spre Curtea de Argeş, dar avea şi armate puse la limita judeţului Vâlcea de acum. Într-o zonă numită Valea Mare…
Acest paşă de la Vidin a reuşit, în nu mai puţin de 2 ani, să distrugă totul în calea sa. Dar de fiecare dată a rămas absolut mirat. Valea Mare, această mică comunitate, după 6 luni de distrugere era din nou în picioare. Deşi dărâma case, distrugea holde, fânare, după o jumătate de an, Valea Mare era din nou demnă şi reconstruită.
Această încăpăţânare a celor din Valea Mare a ajuns chiar şi la Istanbul, iar marele sultan a luat de acolo, din Valea Mare, mai mulţi săteni şi i-a pus să construiască câteva mici palate. Nu mare i-a fost mirarea când a văzut cât de bine şi cât de repede lucrează cei de aici. I-a plătit în galbeni şi le-a dat drumul acasă. Şi uite aşa a rămas renumele celor din Valea Mare: cei mai buni zidari!
Renume valabil şi în prezent. Valea Mare de fapt a constituit baza de lucru pentru cei mai mulţi diriginţi de şantiere. Zidari din Valea Mare au construit Râmnicu Vâlcea în anii ’70-’80, cartierul Militari din Bucureşti, Trivale din Piteşti. Cele mai bune echipe de ferari betonişti, dulgheri, zidari erau din Valea Mare. Se spune că, prin anii ’80, numai dacă spuneai la angajare că eşti din Valea Mare era suficient pentru a primi un loc bun în echipă. A ştiut asta inclusiv Ion Dincă (Teleagă) atunci când spunea secretarilor de judeţ să „ia echipe din Valea Mare – Vâlcea” şi o să iasă bine treaba. Echipa lui Vasile Gorun era din Valea Mare.
Azi, vălimărenii sunt în Italia, în Spania şi fac ce au au ştiut dintotdeauna – să fie pe schele, la blocuri, în construcţii.
„Valea Mare este, de fapt, un nucleu al celor mai buni meseriaşi. Nu s-a pierdut această moştenire, cred că e în sânge la noi, aici, zidăria. Sper ca lucrurile în România să meargă din ce în ce mai bine, iar meseriaşii noştri să revină acasă. Sper ca şcoala să pună din nou accent pe meserii şi să avem din nou calificările de altă dată”, spune Constantin Briceag, edilul din Valea Mare.
Azi, la Valea Mare, se lucrează la apă, la canalizare, la asfaltări. Problema este la drumul judeţean care traversează comuna şi în satul Delureni. Alunecări de teren care pun probleme conducerii localităţii.
În rest, investiţiile continuă pe toate planurile în Valea Mare, iar Briceag speră că, în afara celor publice, vor veni şi investitori privaţi să dezvolte aici afaceri în domeniul agro-zootehnic.
„Avem nevoie de locuri de muncă, este o localitare mare, forţă de muncă este, deci aşteptăm investitorii”, mai spune Briceag.
Valea Mare este o comună aşezată pe ultimele coline ale Vâlcii, în drumul liniştit al judeţului către Câmpia Română. Cerna se scaldă pentru ultima dată înainte de a se împreuna cu Olteţul… pentru totdeauna.
AP