Vlădeştii Vâlcii – între Lacul Frumos şi Râul Frumos

 Povestea Iaroslăveştiului de azi începe de mult, de pe vremea morilor de apă. Dacă timpurile nu ar fi fost atât de temătoare în acest colţ de Valahie, poate contemporanii care merg spre staţiunea vâlceană a izvoarelor de aur ar fi putut admira zecile de mori care cuprindeau tot firul râului Râmnic în Vlădeşti.

Căci da, râul pe care azi îl cunoaştem cu numele de Olăneşti se numea odinioară Râmnic, iar de la oraşul capitală şi până hăt, departe, spre marginile Măglaşilor, era plin de mori de apă. Boierii Iani, Vlad, Iaroslav deţineau, pe moşiile lor din actualul Vlădeşti, nu mai puţin de 10 astfel de mori, pentru că râul care fugea de sub culmea Căpăţânii avea tăria de a învârti frumoasele morişti de lemn ale vlădeştenilor.

Vlădeştii de azi au fost, în secolele trecute, locuri râvnite atât de boierimea şcolită a Râmnicului, cât şi de Episcopie. Pentru că aşezarea care curge lin de sus, de la Lacul Frumos, până în malurile râului princiar al oraşului nostru era exact raiul din dos, ascuns privitorilor hulpavi, veniţi la jaf şi cotropire. Vlădeştenii, de multe ori, au fost nevoiţi să urce spre culmi şi să aştepte ca cei străini de religie şi de neam să plece din acest paradis al divinităţii.

Povestea Vlădeştiului începe sus cu legenda crăiesei Lelia, care avea palatul în mijlocul norilor, un mic Olimp al nostru, acolo, în mijloc de lac. Se spune că lacul din mijlocul norilor era plin de lapte de stele, unde crăiasa se scălda şi nimeni nu avea voie să poftească a privi goliciunea acestei iele. Dar un tânăr vânător, crai de la sud, din Tracia veche, a îndrăznit, la răsăritul dimineţii, să privească şi să audă chicotelile crăiesei Lelia. Blestem a fost asupra lui şi a devenit pe loc apă curgătoare, râul Olăneşti de azi, dar şi castelul crăiesei s-a dus la fund, rămânând un lac mare şi întins. Se spune că lacul a fost până în zilele trecute. Din el a mai rămas un pic, o mlaştină rotundă, ascunsă de sălcii. Iar crăiasa blestemată trăieşte acolo sub chip de floare carnivoră – Roua Cerului.

Pe dealurile de sus a apărut o mănăstire cu numele de Lacul Frumos, pe un drum care urcă de la poale de râu până spre inima pădurii, care ascunde poveşti cu iele, cu rezonanţă celtică. La Vlădeşti se spune şi azi că este un Râmnic mai mic şi mai cochet. De la un capăt la altul, pe marginile râului, a înflorit una din cele mai frumoase localităţi din judeţ, Vlădeştii, loc de legendă şi de ceramică albă. Pentru că aici este singurul loc din România unde s-a născut farfuria veche, cea albă, pământul păstrând astfel „laptele stelelor unde se scălda crăiasa Lelia”.

„De multe ori ni se spune că suntem un cartier al Râmnicului, noi spunem, de fapt, că Râmnicul este marginea Vlădeştiului. Pentru că nu e de ici, de colo să te mărgineşti sus cu lacul frumos şi jos cu râul frumos. Normal că, între cele două margini, nu puteau sta decât oameni frumoşi”, spune primarul Sorin Ghiţă.

Vlădeştiul poartă pecetea primei case româneşti, o casă care apare şi pe bancnota de 10 lei. Vlădeştiul are astfel un cumul de poveşti, de evenimente, de stil, este locul unde, de altfel, aproape jumătate din populaţia de azi este de sorginte metropolitană. Una care a renunţat la blocul din oraş şi a preferat florile de măr, gutuile care cresc în hamacul lor arboricol, roşul aprins al daliei şi murmurul râului de munte, unde, dacă priveşti atent, se văd umbrele roţilor morilor lui Iani sau Iaroslav.

Liviu POPESCU