Drumul mănăstirilor vâlcene, un drum secret, desenat de Dumnezeu în Oltenia de sub munte

 Nu există în România, drum mai frumos decât cel care mângâie muntele dinspre Horezu până la Pahomie. Da, e drept, puţină lume îl cunoaşte dar acest itinerar, odată finalizat va fi cunoscut drept drumul Mânăstirilor Româneşti ale Vâlcii. Este poate cărare prin grădina raiului care începe la poalele Horezului, cu minunea brâncovenească, Mănăstirea Hurezi. Aici, pelerinul, închide ochii şi priveşte căldarea în care marele voievod a primit liniştea euharistiei, pelerinul primeşte duh sfânt şi porneşte în cel mai secret dar şi cel mai frumos arc peste timp.

După ce se intrâ pe drumul naţional 67, Râmnicu Vâlcea – Horezu, pelerinul ajunge în dreptul localităţii Costeşti. Face la stânga şi intrâ în singura comună Muzeu, pentru că, da, Costeştiul este Athosul României, prin diversitatea eclzeiastă pe care o cuprinde. Sperăm că autorităţile realizează faptul că la Costeşti este centrul spiritualităţii româneşti. Pelerinul urcă la Arnota, meteora Vâlcii, mănăstirea care atinge cu turlele paradisul, dar nu înainte de a vedea ultima cale de mocăniţă din sudul României. După ce îl salută pe Matei Basarab, coboară la schitul Păpuşa, apoi ia carte veche de la Mănăstirea Bistriţa. Şi nu uită să se închine la schitul Peri.

Apoi, în singura comună care are un munte în mijloc (muntele Stogu), o piramidă perfectă, merge spre Pietreni. Admiră cea mai frumoasă biserică de lemn din judeţ – Grămeşti şi nu uită să poposească la schitul 44 de Izvoare, de lângă castanii comestibili.

Apoi părăseşte Costeştiul spre Bărbăteşti, tarversând cel mai frumos drum de sub munte, un drum plin de troiţe, fântâni cu ciutură, admirând culma Vânturariţei. Este drumul secret, drumul haiducilor, drumul partizanilor, drumul sfintei scripturi, drumul caselor vechi de munte.

Se abate în Bărbăteşti să ajungă la schitul Pătrunsa, mica biserică, unde şi păsările cântă în psalmi şi unde fagii sunt foşti călugări în vieţile anterioare. De la Bărbăteşti se trece tot pe un drum secret spre Stoeneşti şi aici pelerinul nu poate să nu aprindă o lumânare la schitul Jgheaburi. Drumul curge frumos spre Păuşeşti Măglaşi, în ritm de cosaşi şi peste câmpuri cu margarete. La Păuşeşti opreşti la Sărăcineşti şi închei apoi drumul cu Iezerul şi Pahomie, două mănăstiri unde poveştile nu se termină ci abia încep.

 

Avem parte astfel de cele mai frumos spectacol ecleziast pe care doar Vâlcea îl poate oferi oricârui iubitor de Dumnezeu. Şi dacă mai spunem că în judeţ mai sunt alte 40 de astfel de schituri, mănstiri şi biserici, nu cred că ar mai fi cineva care să conteste poziţionarea noastră pe primul loc între lumi. Dacă România trebuia să aibă o icoană de închinăciune, trebuia să fie doar Vâlcea. Judeţul voievozilor, al spiritualităţii, al românismului.

Aşadar, în această vară, nu rămâne decât să adresăm o invitaţie turiştilor să-şi rupă din vacanţă un crâmpei din viaţă şi să se lase purtaţi de simfonia celui mai frumos judeţ al României

Mihai IONESCU