Râul Lotru – râul cu nume de hoţ dar care a fost şi el…furat!

AGERPRES

Drumul Naţional 7A, aşa cum apare pe harta rutieră, Valea Lotrului pentru geografi, este considerat poate cel mai pitoresc drum turistic din judeţul Vâlcea, acesta străbătând mai multe zone agroturistice, cuprinde nu mai puţin de trei lacuri, cascade şi două staţiuni montane la care se adaugă cel mai nou şi modern domeniu schiabil din România – Transalpina Ski Resort.
Valea Lotrului sau Valea Lotrilor are totuşi povestea ei, atât legenda hoţilor de drumul mare, cât şi povestea râului „furat”. Pentru că râul care se varsă pe raza oraşului Brezoi în Olt, deşi este cunoscut ca fiind râul Lotru, acesta nu mai e demult râul iniţial Lotru, dispărut demult sub munte.
Dar cum a fost furat râul Lotru? Simplu. În 1965, autorităţile decid construcţia celei mai complexe amenajări hidroenergetice de pe râurile interioare. Astfel râul Lotru care izvorăşte din lacul Câlcescu, după aproximativ 20 de km este deturnat din albia iniţială. Se construieşte Lacul şi Barajul Vidra, iar din lac, printr-o reţea de conducte subterane, râul Lotru ajunge la hidrocentrala subterană Ciunget. Aici, după ce învârte trei turbine Pelton ajunge tot pe sub pământ în zona Mălaia. Dar şi aici, după ce trece prin hidrocentrala Mălăia şi mai parcurge câţiva km până la Brădişor, dispare din nou sub munte şi trece prin turbinele acestei hidrocentrale subterane. De acolo pe sub munte, printr-o galerie iese în Valea Oltului, mai jos de albia sa iniţială. Astfel, râul care se află în prezent pe teritoriul localităţilor Voineasa şi Brezoi, cu numele de Lotru, este de fapt un rest de râu, format din afluenţii vechi care se varsă în albia iniţială a Lotrului.
Râul cu nume de hoţ de drumul mare, a fost astfel la rândul lui furat şi dosit sub munte, dar care prin suita de lacuri de acumulare conferă un pitoresc aparte pentru turistul care vrea să vadă de aproape DN 7A, Valea Lotrului.
Cine va merge pe Valea Lotrului, nu va uita însă niciodată, cum iau munţii foc la răsărit şi apus, atunci când, pe cataracte, soarele se reflectă în munţii de mica
 De asemenea, se povesteşte că aici au fost odată patru haiduci (lotri): Voinea, Ciungu, Mălai şi Breazu. Voinea era cel mai voinic şi frumos, Ciungu nu avea o mână, în urma unei bătălii cu maghiarii de peste munţi, Mălai era cel mai risipitor dintre toţi, iar Breazu era cel mai iute la mânie. Ca în orice legendă cu haiduci, tinerii furau de la bogaţi şi dădeau la săracii de pe vale, dar ca povestea să aibă romantism s-au îndrăgostit. „Dar numai că nu voiau să rămână statornici în iubire”, spune Robert Schell, primarul oraşului Brezoi (întemeiat de Breazu). Cele patru fete care puseseră ochii pe cei patru hoţi de drumul mare au mers la o babă în sat şi au cerut o soluţie ca haiducii să poată fi aşezaţi la casele lor. Baba le-a dat fetelor o licoare magică şi le-a spus să toarne pe-nserat în râul lotrilor, acolo unde se scăldau haiducii. Aşa au făcut şi cei patru haiduci au fost vrăjiţi şi s-au aşezat pe vale întemeind astfel aşezările Brezoi, Mălaia, Ciunget şi Voineasa.
Însă pentru amatorii de istorie adevărată, cea mai veche dovadă arheologică de pe Valea Lotrului este necropola din prima perioadă a fierului de la Valea lui Stan (Brezoi). Aici s-au descoperit 11 morminte de incineraţie în ciste (cuti), considerate de profesorul Dumitru Berciu cu totul aparte, nemaifiind pe teritoriul României ceva similar.
Valea Lotrului îşi poate trage însă numele de la faptul că ea reprezenta un culoar prin care era ocolită vama de la Turnu Roşu (graniţa veche dintre Ţara Românească şi Ardeal), lotru însemnând bandit, hoţ de drumul mare. Lucru cert este că Valea Lotrului făcea parte din străvechile drumuri de transhumanţă ce legau Parângul şi Făgăraşul, dar aici veneau şi ciobanii din mărginimea Sibiului.
Satul Mălaia, un sat de moşneni este atestat documentar în 20 ianuarie 1505, într-un hrisov al domnitorului Radu cel Mare prin care întărea Mănăstirii Cozia dreptul călugărilor de a vămui mărfurile ce tranzitau Valea Oltului la vama de la Genune, drept pe care Mircea cel Bătrân îl stabilise pentru ctitoria sa de la Cozia. Locuitorii din Mălaia sunt înrudiţi cu cei din Mărginimea Sibiului de unde se pare că au provenit mulţi dintre ei, refugiindu-se aici  începând cu a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, pentru a scăpa de taxele mari din Imperiul Habsburgic.
Numele satului Ciunget, sat ce face parte din comuna Mălaia, înseamă pădure desfrunzită, cu ramuri frânte sau tăiate, oamenii locului povestind că bătrânii obişnuiau să ‘ciungească’ copacii pentru a da de mâncare animalelor iarna (consemnează Cristina Nisipeanu, referitor la toponimul Ciunget,  într-un articol publicat în Studii Vâlcene în 1983). Micuţa biserică de lemn din Ciunget, construită în 1861, foarte modestă în exterior te surprinde cu pictura murală din interior, atât de debordantă şi plină de farmec, prin seria tablourilor votive ce ocupă toţi pereţii din pronaosul de 8 metri pătraţi. Sunt înfăţişaţi ctitorii, Florea Ionescu şi Toma Vangu, cu rudele lor, în total s-au păstrat 18 personaje în straie de sărbătoare amintind costumele păstorilor din sudul Transilvaniei şi Banat şi mulţi arbori ai vieţii în glastră, care, aşa cum remarca criticul de artă Luiza Barcan, apar ca un leitmotiv în toată biserica.
Tot în Mălaia, dar pe munte, la 12 km de vatra satului, pe Muntele Zmeuret a existat un conac al Brătienilor la care se ajungea urcând muntele călare, iar pe platoul pe care era aşezat conacul era amenajată o pistă de aterizare pentru avioane. Pe poteca ce urcă muntele, Vintilă Brătianu şi soţia sa Lia au amenajat o fântână şi au ridicat o cruce de piatră.
Acelaşi document care atestă numele comunei Mălaia este şi actul de atestare a Brezoiului. Dacă la începutul secolului al XIX-lea în Brezoi existau 91 de familii care totalizau 308 de locuitori, conform Catagrafiei din 1838, Brezoiul cunoaşte între cele războaie  o importantă înflorire economică. Aurul a fost prima  resursă exploatată de brezoieni. Peste timp resursa valorificată cu prioritate a devenit exploatarea lemnului. Primul  joagăr este atestat în  Brezoi în 1824. Spre sfîrşitul secolului a apărut prima fabrică de cherestea, a inginerului ceh Carol Novac, şi acum vin în Brezoi italienii aduşi ca forţă de muncă specializată în prelucrarea lemnului. Pe la milocul secolului XX, Brezoiul ajunge un puternic centru în industria lemnului şi produsele fabricate aici vor fi exportate în toată lumea.