Ilie Boiangiu: Agroturismul poate dezvolta Grădiștea
În urma documentației depuse la Instituția Prefectului, de către administrația locală din localitatea Grădiștea, privind calamitățile produse, dar și a numeroaselor adrese emise, nicio comisie din cadrul prefecturii nu s-a deplasat pentru a constata, la fața locului situația din Grădiștea. În urma numeroaselor semnalări ale primarului, dar neconcretizate, Ilie Boiangiu a trebuit să ia măsuri preventive pentru ameliorarea situației. Astfel că, lucrările la alunecările de teren din comuna Grădiștea au fost realizate doar cu fonduri proprii de la bugetul local, deoarece în urma iernii, în trei locații pe drumurile comunale DC79 și DC75 s-au produs grave alunecări de teren.
Edilul a mai declarat că a avut un program de pietruire și reparații a drumurilor de interes local din localitate, deoarece dezvoltarea localității presupune o strategie care să atragă și dezvolte economic și social.
„În urma iernii am avut numeroase probleme, dar cele mai grave au fost alunecările de teren de pe drumurile DC79 și DC75, pe care le-am rezolvat. Strategia de dezvoltare în această zonă ar fi agroturismul, deoarece avem bogățiile solului și subsolului. Oamenii sunt harnici, cresc animale și cultivă pământul. Avem infrastructura bine pusă la punct, zona este minunată, iar agroturismul ar dezvolta localitatea. Problema este cu birocrația care împiedică mult, îi determină pe oameni să renunțe la a mai cultiva și comercializa produsele. Apariția acestor atestate de producător este, pentru mulți dintre legumicultori și nu numai, o mare problemă. Oamenii vin și pun întrebări privind folosirea atestatului și a registrului și sunt nemulțumiți, deoarece, pentru mai mulți membrii ai unei familii, comercializarea în mai multe piețe agroalimentare constituie o problemă ”, a conchis Boiangiu.
C.P.