Vâlcea – Cea mai lungă reţea de fortificaţii romane a antichităţii

AGERPRES

”Stăpânirea romană în Dacia a fost un izvor de ordine și propășire”, spunea Nicolae Iorga, însă păstrarea moștenirii romane pare că nu mai interesează pe nimeni, cel puțin în județul Vâlcea, unde celebrele castre antice de pe râul Olt par condamnate, încet dar sigur, la dispariție.

Teritoriul actualului județ a beneficiat de cel mai complex și mai lung lanț de fortificații romane — Limes Alutanus, „Granița de pe Olt”, similar la scară redusă, celebrei Liniei Maginot franceze. Despre ce este vorba? Despre un lanț de castre romane întinse pe cursul Oltului, din zona actualei comune Ionești până la Câineni, care apăra granița estică a Imperiului, în anii 150-200, când romanii se retrăseseră în bazinul Olteniei. Castrele romane din Vâlcea, amintite în ‘Tabula Peutingeriana’ (o copie făcută în secolul al XII-lea după o veche hartă romană din secolele II-III prelucrată de Konrad Peutinger) sunt Pons Vetus (Câineni), Praetorium I și II (Racovița), Arutela (Călimănești), Castra Traiana (Sânbotin), Pons Aluti (Ioneștii Govorei). Acestora se adaugă castrele de la Rădăcinești și Titești care flanchează Muntele Cozia pe versantul de est.

Foto: (c) Liviu POPESCU / AGERPRES FOTO

”Peste tot în lume turismul se face în jurul unor artefacte, în jurul unor vestigii, mai mult sau mai puțin importante, iar Vâlcea ar putea câștiga înzecit dacă cele care vor fi descrise mai jos ar sensibiliza exact ușile și urechile celor care au puterea și resursele de a le pune în lumină”, spune prof. Ligia Rizea, consultant pe probleme de patrimoniu la Direcția pentru Cultură Vâlcea.

Județul cuprinde două așezări romane de tip cetate — Rusidava și Buridava. Prima așezare este încă o mare enigmă, arheologii o caută de zeci de ani undeva la limita dintre județele Olt și Vâlcea. În schimb Buridava, fost port al antichității pe râul Olt, având 10.000 de locuitori, se află în sudul Râmnicului, unde există chiar și un amfiteatru, dar care nu poate fi scos la lumină, el aflându-se în prezent pe suprafața a nu mai puțin de 10 gospodării.

În timp ce castrul de la Ionești a dispărut sub vatra comunei, celelalte, printr-un miracol, mai pot fi azi zărite, dar dacă nu se va întâmpla nimic în cazul lor, în maxim 10 ani, acestea vor fi uitate, șterse complet de pe hartă…

”Castra Traiana” de la Sânbotin — Dăiești construit inițial, așa cum arată și numele său, în vremea împăratului Traian, a reprezentat punctul cel mai înaintat al pătrunderii romane pe Valea Oltului. Între anii 137 — 138 a fost refăcut de împăratul Hadrian. Castrul este poziționat în marginea comunei, fiind acum acoperit de sălcii și gunoi, devenind nici mai mult nici mai puțin zonă de picnic. Autoritățile ridică din umeri, spun că știu de ‘cetate’, dar dacă pe cei ‘de la Cultură’ nu-i interesează, ce ar putea face ei? Castrul lui Traian păstrează meterezele, drumul spre terme și chiar baza unui stâlp de apărare, restul se află sub vegetație. O casă mare a răsărit lângă, iar localnicii sunt de-a dreptul supărați de prezența acestor ”ruine”, pentru că nu primesc autorizații și nu pot să-și construiască nimic în zonă.

Foto: (c) Liviu POPESCU / AGERPRES FOTO

‘Mulți ar dori poate să fie excavate aceste ruine’, ne spune Ligia Rizea.

Al doilea castru roman a avut o soartă și mai crudă. Comuniștii au ridicat pe ruinele lui Căminul Cultural din Rădăcinești. Astfel, trei sferturi din fortificațiile romane sunt în prezent sub cămin, iar un sfert în curte la tanti Maria, ca niște ziduri de apărare. Tanti Maria ar fi fericită să fie pusă în valoare ‘cetatea’. Castrul stă deocamdată sub fânar, iar în spate, în grădină, zona pretoriană desparte trifoiul de livadă. Castrul din Rădăcinești ridicat pe un piemont, înconjurat de trei râpe, se află pe drumul vechi spre Ardeal.

Foto: (c) Liviu POPESCU / AGERPRES FOTO

Următorul pe aliniament este castrul din Titești. Acesta se află într-o livadă de pruni și peri, pe un vârf de deal în Țara Loviștei. Primarul Cătălin Daneș știe importanța acestor ruine și încearcă să cumpere terenul de la proprietari și să aducă o echipă de arheologi să-l scoată la iveală. ‘Am putea face aici o parcare, s-ar putea ridica un han în apropiere. Acest castru nu va fi lăsat să dispară. Vreau să îi redau strălucirea de atunci’, susține edilul Daneș.

Foto: (c) Liviu POPESCU / AGERPRES FOTO

Nu departe de acesta, în comuna Racovița se află cel mai mare castru din județ. Praetorium II are la sol dimensiunile unei cetăți cu patru intrări, se păstrează zidurile de margine, inclusiv zona unde se aflau pretorienii. Nea Gelu este mândru de faptul că an de an îi crește porumbul, bine apărat de zidurile romane. ‘Eu am grijă de acest castru, curăț tufele, aninii, aici, la comandament’, zâmbește el, ‘unde am merii, se vede chiar și mortarul roman. Ăsta-i mortar de calitate, nu ca cel de azi, ia uite-l rezistă și acum, pe când cel pus de români în 1975 s-a făcut praf.’

Foto: (c) Liviu POPESCU / AGERPRES FOTO

Tot în Racovița, în satul Copăceni, se află și Praetorium I, mai mic, dar care din nefericire a dispărut în timp. Sătenii au folosit piatra romană pentru fundații la case și fânare. ‘Ironia face ca singurul castru din județ, care arată cel mai bine și este cunoscut de turiști, Arutela din Călimănești, să fie un fake, parcă așa se spune în engleză. În primul rând, nu se află nici pe amplasamentul original și este parțial reconstituit, cu câteva erori. Dar măcar are poarta pretoriană flancată de turnuri, prima reconstituită în România. Bine că-l avem și pe ăsta’, spune Ligia Rizea.

Foto: (c) Liviu POPESCU / AGERPRES FOTO

Castrele romane au ființat până în anul 270. După retragerea aureliană, acestea au fost părăsite. După aproape 2000 de ani ele rezistă tot mai greu sub ”asediul” nepăsării autorităților, care ridică din umeri atunci când se pune problema conservării lor. În următorii zece ani, una dintre cele mai cunoscute linii de fortificații romane probabil că va dispărea încet, fie va fi demolată, fie înghițită de vegetație.

”Păcat! Vâlcea ar putea intra în circuitul național turistic, ca județul celor 8 cetăți romane, asta dacă aceste castre ar fi îngrijite, delimitate, parțial reconstituite, semnalizate. Și toate s-ar putea face cu ajutorul localnicilor dacă li s-ar spune cu adevărat ce comori ale universalității rezistă la ei în curte. Nu cred că ar fi refractari, dacă s-ar trezi peste noapte cu muzee, acolo unde își seamănă azi porumbul. De ce oare englezii își respectă Stonehenge-ul, iar noi ne batem joc de o mare linie de fortificații a Daciei. A ne respecta trecutul nu înseamnă a ține discursuri goale despre nu știu care voievozi sau despre latinitate. Latinitatea? E la tanti Maria sub fânar…’, a conchis amar profesor Rizea.