Copiii mai uită de pandemie, în lumea jocurilor captivante, la Centrul Multifuncțional Fârtătești

”Activități atractive şi captivante. Am lucrat împreună cu diverse materiale, am jucat diferite jocuri interactive şi distractive, am făcut diferite fişe de lucru. Lucrul cu fişele poate îmbrăca diferite forme, incluzând răspunsuri la întrebări, planse de colorat, găsire de cuvinte, labirinturi, unirea punctelor, observarea diferenţelor dintre imagini, rebusuri, găsirea lucrurilor ascunse în imagini etc. Toate aceste activități pot contribui la stimularea atenţiei, concentrării şi a memoriei. Diversitatea în educație este esențială pentru a avea copii informați, flexibili și ușor adaptabili la mediul în care trăim.Beneficiarii seriei a IX-a, care provin de la Şcoala Gimnazială Dozeşti.Copii frumosi şi minunați”, printre activitățile practicate de copii la Centrul Multifuncțional Fârtățești pentru a uita de pandemie.

Centrul Multifuncțional de Servicii Sociale Fârtățești a fost realizat cu fonduri europene și are ca misiune prevenirea abandonului şi instituţionalizarea copiilor, prin asigurarea, pe timpul zilei, a unor activităţi de îngrijire, educaţie, recreere – socializare, consiliere, dezvoltare a deprinderilor de viaţă independent și orientare şcolară.

De asemenea,se susțin activităţi de sprijin, consiliere, educare pentru părinţi sau reprezentanţi legali, precum şi pentru alte persoane care au în îngrijire copii. Centrul de consiliere şi sprijin pentru părinţi şi copii a fost creat pentru a putea face faţă dificultăţilor psihosociale care afectează relaţiilor familiale, pentru dezvoltarea competenţelor parentale, pentru prevenirea separării copilului de familia sa şi sprijinirea copiilor atunci când apar probleme în dezvoltarea acestora.

Centrul funcționează de 6 ani și asigură, prin intermediul activităților socio-educative și consiliere, dreptul fiecărui copil la viață, la o integrare ușoară în societate, spune primarul Nicolae Voicescu, care este foarte mulțumit de existența acestui centru, dat fiind faptul că, personalul este calificat și profesionist, dovadă fiind rezultatele copiilor care vin în instituție.

”Avem 10 copii care provin dintr-un mediu social mai deteriorat, iar de cand au venit aici, acești copii au învățat foarte multe lucruri. Știu acum cum să se poarte în societate, e drastic ceea ce spun, dar înainte nu știau să foloseasă nici măcar o chiuvetă sau un wc. Sunt transportați zilnic cu microbuzul școlii și aici primesc hrană, educație, consiliere, învață, au diferite activități pedagogice care să le lărgească orizontul. Sunt 7 salariați care permanent se ocupă de acești copii. Dar, pe lângă acest lucru, salariații de la Centrul Multifuncțional de Servicii Sociale se și autogospodăresc”, spune primarul Nicolae Voicescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *