Peste 8000 de turişti au vizitat cea mai înaltă cascadă din România
Cascada Scoruş din Munţii Lotrului, cu înălţimea de 104 de metri, cea mai mare cădere de apă din România, a fost vizitată, în acest sezon estival, de aproximativ 8000 de turişti.
„Am avut zile în care peste 100 de turişti români au ajuns la Cascada Scoruş, parcurgând cei câţiva kilometri dus-întors până la baza cascadei. De la începutul lunii mai şi până acum, potrivit datelor noastre, cel puţin 8000 de turişti au vizitat numai cascada. Faptul că se poate ajunge în condiţii bune, cu un pic de efort fizic – care face, de fapt, farmecul unei ieşiri pe munte, arată că obiectivul din Mălaia se bucură de apreciere şi este căutat. Este primul an când Cascada Scoruşul a fost promovată şi este un real succes. Cascada, cu siguranţă, va deveni unul din cele mai căutate obiective din Vâlcea şi din ţară”, spune primarul Gabriel Ţolea.
Turiştii care ajung la Cascada Scoruş optează pentru o vacanţă cu cazare într-una din pensiunile din Mălaia sau din Voineasa, fie parcurg, pe durata mai multor zile, un circuit care cuprinde mai multe obiective cultural-religioase din judeţul Vâlcea.
De altfel, drumul până la baza casacadei a fost amenajat, iar, la sfârşit de săptămână, sute de turişti vin la Mălaia pentru a vedea una din minunile naturii.
Cascada lui Ciucă (sau a Scorușului) are o înălțime de peste 100 de metri, căderea de apă fiind în proces de omologare pentru a fi catalogată drept cea mai înaltă din România. Cascada este deja o destinație de turism, sute de turiști sosind în Mălaia, pe Valea Bucureasa, pentru a o vedea.
Cascada lui Ciucă a fost descoperită din întâmplare, în urmă cu câteva luni, într-un teren sălbatic din Munții Lotrului, în zonă neexistând niciun traseu turistic.
În realitate, există un grup de două cascade, una de 25 de metri și una de 105 metri, unite printr-un canion lung de 300 de metri. Cascada de 105 metri, cunoscută drept Cascada lui Ciucă sau Cascada Scoruș, e formată din două etaje, din care unul are peste 80 de metri cădere de apă.
Grupul de cascade se află la aproximativ 2 kilometri de drumul național DN 7A, pe o potecă de munte, într-o zonă sălbatică a Munților Lotrului.
AP