200 de ani de educaţie de elită în comuna Măciuca

Învăţământul din Măciuca, locul de naştere al celui mai mare sociolog român, Dumitru Drăghicescu, are o tradiţie în educaţie de peste 200 de ani. Astfel în 1824, după revoluţia lui Tudor, în Măciuca a luat fiinţă o şcoală care din 1818 funcţiona ca şcoală populară bisericească.
Din 1868 localul de şcoală funcţionează cu două săli de clasă şi o cancelarie, pe drumul de lângă târg. În 1898, la şcoală, Spiru Haret înfiinţează o bibliotecă, care în 1928 este ajutată de Nicolae Iorga cu 500 de volume printr-o fundaţie culturală din Bucureşti.
Celelalte şcoli din comună datează din: 1898 – Zăvoieni, 1905 – Popeşti, 1923 – Botorani, 1925 – Bocşa. În 1925, la Zăvoieni, învăţătorul ştefan Drăghicescu construieşte o şcoală zidită din cărămidă. În 1945 a luat fiinţă Gimnaziul Unic.
În anul 1962, aici se înfiinţează Liceul teoretic Măciuca, în localul unei şcoli spaţioase cu etaj, construită în anii 1957-1960; o altă clădire, ridicată în apropiere, în 1964, va fi destinată internatului şi cantinei pentru elevi. În 1989, şcoala va deveni Liceul de Matematică-Fizică, curs de zi.
Un liceu care iată se află la ceas aniversar.
„Vreme de 55 de ani, Liceul Teoretic Măciuca a fost un etalon al comunei noastre.
De la generație la generație, această unitate de învățământ a dat comunității locale, județene, dar și țării oameni de valoare care și-au adus aportul la dezvoltarea și bunăstarea societății românești. Adresez invitația tuturor cadrelor didactice, absolvenților și elevilor Liceului Teoretic Măciuca de a fi parte a evenimentului aniversar “55 de ani de învățământ liceal în comuna Măciuca”, ce va avea loc în data de 18.11.2017, începând cu ora 11, în locul unde mii de liceeni au trăit emoțiile acestei perioade minunate din viață”, spune primarul Mugurel Mărcoianu.
Poate că şi de aceea, Măciuca este nu doar un pol educaţional, aici avem cel mai mare parc cu sculpturi realizate în 2 tabere de arte plastice, tabere internaţionale, unde au fost prezenţi 11 sculptori. Ne referim la cea din urmă, oragnizată de Fundația “Dumitru Drăghicescu”, Atelierele Enache Paris și compania Damila.