10 copii sunt consiliați și educați la Centrul Multifuncțional de Servicii Sociale Fârtățești

 

Centrul Multifuncțional de Servicii Sociale Fârtățești a fost realizat cu fonduri europene și are ca misiune prevenirea abandonului şi instituţionalizarea copiilor, prin asigurarea, pe timpul zilei, a unor activităţi de îngrijire, educaţie, recreere – socializare, consiliere, dezvoltare a deprinderilor de viaţă independent și orientare şcolară.De asemenea,se susțin activităţi de sprijin, consiliere, educare pentru părinţi sau reprezentanţi legali, precum şi pentru alte persoane care au în îngrijire copii. Centrul de consiliere şi sprijin pentru părinţi şi copii a fost creat pentru a putea face faţă dificultăţilor psihosociale care afectează relaţiilor familiale, pentru dezvoltarea competenţelor parentale, pentru prevenirea separării copilului de familia sa şi sprijinirea copiilor atunci când apar probleme în dezvoltarea acestora.

Centrul funcționează de trei ani și asigură, prin intermediul activităților socio-educative și consiliere, dreptul fiecărui copil la viață, la o integrare ușoară în societate, spune primarul Nicolae Voicescu, care este foarte mulțumit de existența acestui centru, dat fiind faptul că, personalul este calificat și profesionist, dovadă fiind rezultatele copiilor care vin în instituție.

”Avem 10 copii care provin dintr-un mediu social mai deteriorat, iar de cand au venit aici, acești copii au învățat foarte multe lucruri. Știu acum cum să se poarte în societate, e drastic ceea ce spun, dar înainte nu știau să foloseasă nici măcar o chiuvetă sau un wc. Sunt transportați zilnic cu microbuzul școlii și aici primesc hrană, educație, consiliere, învață, au diferite activități pedagogice care să le lărgească orizontul. Sunt 7 salariați care permanent se ocupă de acești copii. Dar, pe lângă acest lucru, salariații de la Centrul Multifuncțional de Servicii Sociale se și autogospodăresc. Își plantează în fiecare an răsaduri și își asigură necesarul de legume si zarzavat pentru bucătăria proprie. Pentru ca am văzut acest lucru în anii trecuti, anul acesta am hotărât să facem cu muncitorii de la primărie și un solar. De asemenea, tot cu fonduri locale, lucrăm la un teren de sport sintetic, pentru aici nu aveam , iar copii au nevoie și de sport”, a menționat primarul Nicolae Voicescu.

Claudia POPA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *